Ajutoare sociale membrii sindicat 2017

     STIMATI COLEGI !!!

Va informam ca membrii de sindicat beneficiaza de AJUTOARE SOCIALE, din fondurile sindicatului, la cerere.

Membrii de sindicat trebuie sa aiba un stagiu de cotizare de cel putin 3 luni in sindicat, iar evenimentul pentru care se solicita ajutorul social sa nu se fi produs cu mai mult de 6 luni in urma de la data solicitarii.

EVENIMENTE:
Casatoria membrului de sindicat, nasterea unui copil al membrului de sindicat, pensionarea membrului de sindicat, decesul membrului de sindicat, respectiv decesul sotului, sotiei ori decesul unei rude de gradul I al membrului de sindicat (copii sau parinti naturali), boala grava a membrului de sindicat, sotului/sotiei sau copiiilor acestuia, Sarbatoarea Craciunului.

Solicitarile membrilor de sindicat pentru acordarea de ajutoare sociale vor contine actele doveditoare, copia cartii de identitate, copia fluturasului de salariu din ultima luna, contul bancar IBAN in care sa se vireze ajutorul social, viza responsabilului sindical, telefonul de contact al solicitantului.

IMPORTANT:
Membrul de sindicat care solicita ajutorul (in termen de maximum 6 luni de la producerea evenimentului) trebuie sa detina calitatea de membru atat la data producerii evenimentului cat si la data solicitarii ajutorului.

DECIZIILE referitoare la acordarea de ajutoare sociale pentru membrii de sindicat sunt postate aici pe site (in partea dreapta, sub titlul AJUTOARE SOCIALE, in format PDF, Ajutoare sociale 2017, Ajutoare sociale 2016)

Referitor la acordarea ajutorului cu ocazia Sarbatorii Craciunului 2016 !!!

Solicitarile membrilor de sindicat se pot face INDIVIDUAL sau COLECTIV, pana la data de 25 iunie 2017.

Daca exista acordul membrilor de sindicat, se poate face o CERERERE COLECTIVA privind acordarea ajutorului de Craciun 2016, care va fi semnata de toti membrii de sindicat.

In CEREREA COLECTIVA se va indica O PERSOANA cu CNP si CONT BANCAR unde se va vira suma totala.

La CEREREA COLECTIVA se vor atasa fluturasii de salariu din ultima luna pentru toti membrii de sindicat.

Cu respect,

   Jurist NEGREI TIBERIU
   Presedinte Sindicat PMT
   Vicepresedinte FNSA
   0729.085.938